Tradiţii - ţesătoarea

Ţesătoare/război cunoaşteţi termenul? 
Mama a avut diverse ţesători în viaţa ei. A ţesut extraordinar de mult. Mi-o amintesc iarna, când  se trezea pe la 4 dimineaţa să ţese. O vedeam aplecată, la o lumină mică= lampă sau lumânare. Pe vremea aceea comuniştii nu ne răsfăţau prea mult cu electricitatea. Dar de multe ori nu aprindea lumina să nu ne trezească. Era frig şi foarte greu să încălzeşti 4 camere aşa că ne strângeam în 2. În una era o sobă pentru gătit, 2 paturi mari şi ţesătoarea. Cealaltă era camera de zi unde se găsea un alt pat (şi alte piese de mobilier) şi o sobă de teracotă. Iubeam soba aia. Înaltă, frumoasă şi foarte călduroasă. O avem şi astăzi... dar a fost renovată acum câţiva ani. Renovată... nu, practic a fost dărâmată şi construită din nou folosind un model de teracotă nou. Dar e în acelaşi loc. Câte amintiri ne leagă pe toţi de acea sobă.... Făceam găleţi de îngheţată şi cum era iarnă tremuram cu cana plină de îngheţată  în mână... dar să o lăsăm jos? NICIODATĂ! Puteam face îngheţată doar iarna, când era gheaţă la fântână. Un ceaun plin de lapte şi reţeta infailibilă a mamei. Un gust DIVIN. Procesul era foarte lung, 6-7 ore şi făceam cu rândul. 15 minute unul, 15 minute altul. Destul de obositor dar extrem de satisfăcător. Plictisitor la început dar când începea să îngheţe era raiul pe pământ. Dar poate voi scrie istoria îngheţatei naturale într-un alt articol.
Să ne întoarcem la "război". Termen bizar.
Mama iubeşte culorile vii/aprinse (am moştenit asta de la ea; să-mi vedeţi casa...). Orice muncă ieşită de pe mâna ei era o adevărată operă de artă. Inconfundabilă. Pot să recunosc munca ei dintre 1000 de covoare. Fără greşeli, culorile simetrice, vesele = o lucrare perfectă. Mergea pe jos zeci de km să caute culoarea pe care o voia. Nu înlocuia niciodată cu prima culoare ce găsea. Căra acasă bucăţi de material pe care noi le desfăceam şi-i făceam ghemuleţe. Pentru a ţese ai nevoie de un atelier întreg!
Dar era pasionată şi nu conta că trebuia să lucreze o lună la un covor... satisfacţia era imensă.
Când tata mergea să vândă operele în târg era cel mai căutat vânzător. (Doar duminica sau în zi de sărbătoare naţională.) Cum intrau în piaţă îl căutau de departe şi mergeau ţintă la el. Dacă nu-l găseau, întrebau. Era destul de faimos. Nu se mai uitau la alte sute de covoare ce se găseau îngrămădite. Ce păcat că mama nu a fost niciodată în piaţă să citească admiraţia pe faţa oamenilor. Dar ea duminica avea alte lucruri de făcut. De ţesut nu se putea. De fapt nu se lucra deloc... era ziua Domnului. Dar avea copii şi să-i îmbraci pe toţi e mai ceva ca un servici. Plus că trebuia să facă de-alea gurii şi să meargă la biserică.

Dar să nu crezi că asta era meseria ei... nu nu. Era un hobby. Ea lucra la CAP, era obligatoriu. În fiecare zi, 14-15 pe zi. Nu conta că erai gravidă şi simţeai că-ţi vine veleatul... nu. TREBUIA să mergi la lucru, să-ţi faci normele. Monştri nu oameni.
Se aşeza la ţesătoare ori de câte ori avea câteva clipe. Probabil era şi un mod de a uita de grijile lumii.
A ţesut:
1) Covoare în special. Covoare de pus pe pereţi. Diferite modele: căprioarele, bujorii,  casa... şi nu mai ţin minte.
2) Cuverturi= de pus pe pat
3) Macaturi= idem plus că se puneau pe băncile de la nunţi
4) Artizanate= tradiţia voia ca cei care cheamă la nuntă (vorniceii) să poarte unul în oblic pe piept şi tot tradiţional se puneau pe gâtul naşilor şi a persoanelor apropiate mirilor. (fraţi, cumnaţi etc etc. Doar la bărbaţi). S-au pierdut de mult aceste obiceiuri.
5) Ţoale = de pus pe jos.
A făcut multe altele înainte să mă nasc eu ţesea cămăşi (material pentru cămăşi/pantaloni bărbăteşti)
catrinţe, brâuri şi cine mai ştie ce.
Cuverturile, artizanatele şi unele modele de macaturi necesitau de 2 persoane. Aşadar unele (poate toate, nu ştiu sigur) surori au ajutat-o. Eu sunt una dintre ele. Trebuia să alegem „iţele” şi să ridicăm „spetele” ca să dăm un model cuverturii etc. Etc. Mie mi-a plăcut întotdeauna să lucrez cu ea. Eram practic atacată de fusta ei. Era convinsă că o să-i duc meşteşugul  mai departe. Şi eu eram la fel de convinsă... dar eram tare mică (poate 6-7 ani când am început s-o ajut)... crescând obiceiurile s-au pierdut şi eu am vrut o altă „carieră”.
Îmi amintesc cum odată mama fiind plecată, la câmp cred, eu voind să-i fac o surpriză m-am aşezat la ţesătoare unde se găsea început un covor minunat şi am început să ţes. Erau sute de „ghemuşoare” de diferite culori. Eram aşa de mică că nu ajungeam la „pedale” dar am ţesut în jur de 10 cm. Când a venit mama acasă eu, foarte mândră, îi arăt „strădania” mea. Când a văzut mama şi-a pus mâinile în cap. „Ce ţi-a trecut prin minte copilule?!”. Nu-mi amintesc să mă fi certat (de bătut m-a bătut doar de 2 ori: prima dată mi-a tras cu o nuia, o singură dată, de am purtat semnul o lună; a doua oară cu o mătură...). (Poate meritam dar nu-mi amintesc; desigur nu-i port pică.)

Cum am scris mai sus nu-mi amintesc ce mi-a zis dar am văzut-o cum s-a aşezat la ţesătoare să des-ţese. I-au trebuit 2 ore de muncă asiduă. Şi atunci am realizat că să ţeşi e mai rapid decât să strici ce ai făcut.10 cm distruşi echivalau cu 30 cm buni. Eram prea mică să notez că mama avea un model scris/desenat poziţionat strategic în faţa ochilor pe care se uita ori de câte ori folosea un „ghemuşor”. Practic era cu ochii pe el. Habar nu aveam dar de atunci nu am mai ţesut. Mi-a părut aşa de rău pentru mama... Şi e un mare păcat. Poate odată chiar am să reiau această meserie.
Personal sunt foarte legată de tradiţii iar munca mamei mele are o valoare incomensurabilă pentru mine. Deşi locuiesc „la oraş” nu vreau să mă despart de câteva dintre operele ei ce mama mi-a făcut ca zestre (mi le-a dat când m-am mutat de acasă deşi zestre se dădea doar când te măritai... dar cum eu sunt un caz pierdut nu a avut încotro :)). Când toţi sunt nebuni după persane eu am „ţoale” în casă de care sunt foarte orgolioasă.
Unul din visurile mele e să am o casă la ţară, undeva departe de răutatea oamenilor, şi o cameră muzeu unde să adun obiecte şi opere de artă din tradiţia românilor.  Am postat un video /slide show pe You tube dacă vrei să-l vezi. Sunt sigură că o să-ţi placă: http://www.youtube.com/watch?v=65bDdWdK3mU

 La revedere.

Trimiteți un comentariu

4 Comentarii

  1. Ce fain! Si acum unde e tesatoarea? Si eu am de la bunica, dar sunt acasa in Romania... si mie imi plac enorm.

    RăspundețiȘtergere
  2. Ţesătoarea e în pod. Din păcate nu aveam spaţiu. Dacă am avea aş monta-o fără discuţii. Dar e o muncă foarte laborioasă.

    RăspundețiȘtergere
  3. intr-adevar sant valori inestimabile.,

    RăspundețiȘtergere

RESPECT este cuvântul de ordine. Aroganța/grandomania, insultele de orice gen, comentariile care NU sunt la obiect nu au ce căuta pe această pagină. Dedic trup şi suflet reţetelor, de aceea orice iniţiativă pozitivă (like, share, comment) este apreciată. Mulţumesc. O viaţă delicioasă îţi doresc. Ps. În caz de nu vezi publicat comentariul tău (1-3 zile), este pentru că nu am acces la internet.