Crochete de cartofi cu mentă

Crochete sau panzerotti (în italiană) de cartofi

Reţeta este italiană, nu ştiu cine m-a învăţat. Adică nu e că m-a învăţat, am văzut făcând şi am ţinut minte, deci îi mulţumesc! Poţi face ce forme vrei. Eu am făcut exact cum am văzut. 
Exclusiv pentru amatorii de mentă. Recunosc că menta nu prea e folosită în bucătăria mea. După experienţa asta mi-am schimbat ideea. Merge de minune!
Grad de dificultate: redus
Timp de preparare: 10 prep. + 15 min prăjeala
Porţii: din canţităţile de mai jos ies 17 bucăţi destul de mari

Ingrediente
  1. 4 cartofi fierţi (albi, de preferinţă)
  2. 50 g caşcaval/grano padano
  3. 1 lingură mentă uscată sau verde
  4. 1 ou
  5. 1/2 linguriţă boia de ardei iute (eu am pus ardeiu iute uscat)
  6. sare după gust (1 linguriţă)
  7. 1 lingură făină de grâu, dacă nu se leagă. Eu am pus 2 şi a fost mult prea multă. A alterat textura, nu şi gustul. Oricum, NU recomand prea multă făină. Idee foarte neinspirată. "Omul din greşeli învaţă"
  8. 1 cană ulei pentru prăjit sau unt (au am pus şi 50 g unt la prăjit)
Mod de preparare
  1. După ce au fiert cartofii, îi cureţi de coajă şi-i striveşti cu un obiect ca ăla din imagine (care habar nu am cum se numeşte, halal) sau foloseşti mixerul
  2. Razi caşcavalul
  3. Pui toate ingredientele peste cartofi (mentă, caşcaval, ou, boia, sare, făina) amesteci foarte bine şi faci crochette ca în imagini sau cum îţi pofteşte inima
  4. Le prăjeşti la foc mediu, 2-3 min pe fiecare parte. Le scoţi şi le pui pe un şerveţel de hârtie absorbantă 
Menţiuni
1. Optime ca aperitive la petreceri, dacă le faci mai mici. Reci sau calde sunt delicioase. Copiii vor fi încântaţi.  

Dacă ţi-a plăcut (şi ţi-am dat o idee) un like (îmi place) la pagina Facebook este echivalent cu un MULŢUMESC

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii