Risotto cu roşii şi coriandru

Orez delicios de post/vegan/vegetarian şi pentru celiaci  cu roşii, coriandru, chimion.  Gust delicat de lămâie. Absolut de încercat.

Timp de preparare: 25 minute
Grad de dificultate: redus
Porţii pt. 2 persoane

Ingrediente:
1. 300 g orez bob mare
2. 5 roşii de mărime mijlocie
3. 1 ceapă
4. 1 linguriţă coriandru
5. 1/2 linguriţă chimion
6. 3 linguri ulei măsline/floarea soarelui
7. usturoi praf/boia ardei iute (opţional)
8. sare după gust
9. apă cât cuprinde

Mod de preparare:
Se pun seminţele de coriandru şi chimion într-o oală la detrimentul vostru. Se lasă câteva secunde să se prăjească la foc slab.
Se adaugă uleiul ceapa tăiată peştişori, se amestecă bine. Când ceapa devine un pic aurie (foarte puţin) se adaugă roşiile tăiate mărunt (decojite sau nu, eu le pun întregi). Se lasă (2-3 minute) până se înmoaie.
Se adaugă orezul spălat în prealabil şi se amestecă foarte bine.
Se adaugă apa călduţă cât să cuprindă orezul. Sare, usturoi după gust.
Se lasă la foc rapid până dă în clocot.
Se micşorează focul şi se acoperă lăsând, cel puţin, 10 minute fără să amestecăm.
După care descoperim, verificăm stadiul la care ajuns orezul şi-n cazul în care apa a scăzut prea tare se mai adaugă un pic. Dar nu prea multă pentru că riscăm sa facem borş cu orez în loc de risotto.  Mai bine ţinem apă călduţă pe aragaz şi adaugăm, cu zgârcenie, până vom învăţa să apreciem măsurile.
Se lasă descoperit până considerăm că e gata. Lăsăm 3-4 minute să se „odihnească”. Acoperit sau nu, depinde de cât de „uscat” preferaţi. Eu îl fac în stil italian adică „al dente” (nu gătit de tot).
E o delicatesă.

Ps. 1. Eu adaug boia de ardei iute/peperoncino di Cayenne, chili sau chiar ardei iute aproape în toate  bucatele. Voi scrie un articol special despre asta.
Ps. 2. Pentru persoanele îndrăzneţe: încercaţi să adăugaţi lapte fierbinte când aproape este gata dar mai necesită câteva minute. Eu am experimentat şi rezultatul a fost surprinzător. Yum Yum

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii