Ultimele postări
Loading...
Sunday, 4 November 2012

Parcul Roman/Neamţ



Unul dintre cele mai frumoase parcuri din Moldova/România. Aşa se spune. Dar până nu vezi, nu crezi. Eu l-am văzut şi am crezut. :)


L-am descoperit în urmă cu câteva luni. Deşi sunt romaşcană (adoptată) de mulţi ani, nu mi-a trecut prin cap să vizitez parcul. S-au auzit istorii destul de terifiante despre atacuri asupra persoanelor de către creaturi fără milă. Plus că mi-l aminteam urât şi murdar. Aşadar, am evitat întotdeauna să trec pe acolo. Şi rău am făcut. A fost renovat în (2008?) 2011 şi au făcut un lucru fabulos. Bravo!
Parcul are un lac artificial unde te poţi plimba cu barca. Foarte romantic.
Deasemenea există şi „Rotonda scriitorilor”. Aceasta a fost realizată de Fondul Plastic Iaşi. Am văzut bustul a 10 scriitori români:  Mihail Kogălniceanu, Mihail Sadoveanu, Vasile Alecsandri, Ion Luca Caragiale, George Coșbuc, Mihail Sadoveanu, Ion Creangă, Miron Costin, Alexandru Vlahuță, George Enescu şi Mihai Eminescu.

Există şi un foişor unde cântă diferite fanfare sau grupuri muzicale. Personal nu am asistat la niciun concert de genul.

Am văzut şi un câmp de fotbal în faţa Muzeului de ştiinţe naturale. Acesta din urmă a fost clădit (mutat)  în iulie 2011.
Se aud zvonuri cum că s-ar construi şi o grădină zoologică care va fi deschisă publicului în mod gratuit, şi-ncă multe alte lucruri foarte interesante. Sincer: abia aştept! 
Sunt câteva animăluţe zglobii şi drăgălaşe în parc (în afară de celea de pe insula "Planeta verde"): căprioare şi cerbi lopătari. O mini grădină zoologică deschisă gratuit la public.

Uite un link care te va conduce la un slide show cu imagini din parc: http://www.youtube.com/watch?v=e6KuHtpI5YY

În 1864 în locul unde este situat acum (în faţa gării şi autogării) parcul era o pădure numită Teiuş. O pădure în oraş, nu ar fi fost rău să o fi putut vizita şi noi.
Totuşi, parcul datează din 1906 şi se întinde pe o suprafaţă de 13,3 hectare (?17,3 ha, nu ştiu exact). Proiectul fiind realizat după un  model preluat din oraşul belgian Bruges.
Este o oază de pace deplină, când nu sunt elevii în parc. Curat, bine îngrijit şi păzit. Au fost amplasate căsuţe făcute din lemn ce par din poveste. Aceste căsuţe fiind, de fapt, chioşcuri unde se vând gogoşi, vată de zahăr, sucuri şi cine mai ştie ce. Mirosul de gogoşi/langoşi este irezistibil.

Au creat 2 (+1)  insule artificiale: Insula Cascadei şi insula Brâncuşi. Cum zice şi numele pe insula Cascadei este o mică cascadă. Deasupra cascadei este o terasă cu un punct de observaţie a „Planetei verde”. Aceasta din urmă fiind şi ea o insulă artificială. Plină de specii di mici vieţuitoare  drăgălaşe. Practic un mini-ecosistem cu lebede, păuni, raţe, veveriţe, iepuri, porumbei şi alte specii de non/zburătoare.
Columna infinitului (fără sfârşit) ” şi „Masa tăcerii” sunt două copii fidele ad artistului de renume mondial Constantin Brâncuşi, evident amplasate pe Insula Brâncuşi.  Noaptea sunt luminate de o lumină violet. Sincer nu am vizitat parcul noaptea (pentru că aş muri de frică cu toată paza ce e) dar ideea luminilor violet  mă atrage mult.

Multe alei lungi şi îngrijite, străjuite de mulţi arbori (mai precis sunt 38 de specii de arbori şi arbuşti  de provenienţă diferită: Europa, Eurasia, America de Nord, Asia) mai ales, castani. Se găsesc şi multe bănci poziţionate strategic. De exemplu când castanii se gândesc să "îşi ia viața" o fac exact în capul nostru speriindu-ne îngrozitor. :)

Deseori am mers să citesc în parc şi am avut noroc; castanii m-au ocolit. Vezi?! Am şi eu noroc la ceva.

Mulţumesc pentru atenţie şi ... la revedere. Te aştept în parc, da?! Adu copiii la o plimbare. Vara este foarte răcoare. MERITĂ!!! 

Dacă ţi-a plăcut orice iniţiativă: un like/share la postări sau pagina Facebook (click şi vei găsi mult mai multe fotografii), un vot (în dreapta sus) sau un mic comentariu la obiect (dacă ai timp) este echivalent cu Mulţumesc.


0 comentarii:

Post a Comment

RESPECT este cuvântul de ordine. Aroganța/grandomania, insultele de orice gen, comentariile care NU sunt la obiect nu au ce căuta pe această pagină. Dedic trup şi suflet reţetelor, de aceea orice iniţiativă (like, share, comment) este apreciată. Mulţumesc. O viaţă delicioasă îţi doresc. Ps. În caz de nu vezi publicat comentariul tău (1-3 zile), este pentru că nu am acces la internet.

 
Toggle Footer