Chişcă cu ficat de pui

Urcă sau chişcă sau nu ştiu cum se mai numeşte în alte regiuni, cu ficat de pui şi crupe.  Pe la noi, în Moldova, i se zice urcă aşadar, eu aşa îi zic! Îmi place "limba" mea. 


Nu am idee de câte persoane au făcut vreodată acasă aşa ceva. Pe timpuri, când eram copil, aveam porci şi de Crăciun le venea sorocul. Săracii de ei. Îmi amintesc cum ne acopeream urechile să nu auzim ţipetele înspăimântate ale bietelor animale.
Tata ne ruga, de seara, să nu cumva să ne fie milă de el pentru că se va chinui foarte tare... vai dar cum puteai să nu te îngrozeşti? Şi totuşi mâncam carne, şi mama prepara într-o zi un porc de 150 de kg. Mie îmi era rău întotdeauna dar abia aşteptam să mănânc şorici. 

 Curăţarea intestinelor... procedeu extrem de dezgustător, dificil, meticulos. Dura ore şi trebuia făcut afară... poate îţi imaginezi de ce. :)Afară era iarnă... decembrie şi multă multă zăpadă... frig de crăpau pietrele.
Cu mâinile congelate dar abia aşteptând să mănânc urcă. Se întâmpla destul de rar iar mie îmi plăcea la nebunie.
Acum nu mai creştem porci... plus că eu stau la oraş... unde i-aş ţine că de-abia încap eu în apartamentul ăsta! :)
Cumpărăm intestine („maţe... bre, ce tot atâta intestine”, mi s-a reproşat :)), ficat şi facem urcă să ne săturăm. Hmm. Eu nu prea mă satur, ca să fiu sinceră. Niciodată nu e de ajuns pentru mine. Aş mânca săptămâni la rând doar urcă. Mda... ca de obicei „ce NU aş mânca eu cu săptămânile?!”. Prea mâncăcioasă m-a dat Domnu'... vai vai.
Dar hai să îţi las reţeta că te plictisesc de tot. Nu e foarte greu de făcut pe cât pare să ştii dar de bun... nu se poate exprima în cuvinte. Îndrăzneşte!

Grad de dificultate: înalt
Timp de preparare: Variabil 1 oră + 30 minute
Porţii; 20 m de maţe.. tu cât poţi mânca? :) De obicei eu le umflu şi le pun la congelator. Ţin foarte mult timp.. dacă nu le mănânc în 2-3 zile. Vai ce poftă mi s-a făcut iar!

Ingrediente
  1. 20 m de maţe de porc. Se cumpără din supermarketuri la cutie (de obicei atâta are)
  2. 1 kg orez
  3. 200 g crupe (făină porumb măcinată gros)
  4. 1 kg ceapă
  5. 1/2 kg morcovi
  6. 1 kg ficat (ultima dată am pus de pui, multi zic ca-i mai sănătos şi e la fel de gustos)
  7. cimbru cât de mult. Dacă ai la sticluţă aş pune jumate şi tot nu ar fi de-ajuns. Eu pun crengi multe. Cam 2-3 linguri de pulbere ar veni
  8. 2 linguri piper negru
  9. 400 ml ulei floarea soarelui
Mod de preparare:
  1. se pun maţele într-un recipient cu apă rece pentru că sunt foarte sărate. Se taie în 2-3 maţul. Depinde de cât e de lung. Atenţie: NU le tăaia prea scurte că se strâng foarte foarte mult. Cam 40 cm ar trebui să aibă o urcă. Dar depinde şi de gustul tău.
  2. se pune la umflat orezul. Adică într-o oală cu apă se dă în clocot măcar 5 minute; (important)
  3. se taie ceapa cubuleţe
  4. se trag la răzătoare morcovii
  5. se spală crupea
  6. se scurge orezul şi se pune într-un lighean încăpător
  7. se pune ceapa cu morcovul la călit un pic (nu e fundamental şi nici indicat dar parcă parcă e gustul e mai bun) 
  8. Se pune totul peste orez (sarea, piperul, cimbrul, ceapa, morcovii, uleiul, crupea)
  9. se amestecă foarte bine şi se începe a umple maţele.
  10. Aici e destul de greu de explicat. Uită-te la imagini. Îţi trebuie o maşină de carne care are un tub indicat pentru făcut cârnaţi sau urcă (în cazul nostru). Sunt necesare două persoane. Una lucrează la maşină cealaltă ţine maţul. Doamne cum sună cuvântul ăsta. Mor de râs!!!
  11. Se scoate cuţitul şi sita de la maşină, se montează tubul şi se începe să se tragă primul maţ pe tub. Cu grijă să nu se rupă. Sunt destul de delicate.
  12. Se umple maşina cu aluat şi se începe umplerea maţului.
  13. Nu umple tare, dimpotrivă. Orezul se umflă, la fel şi crupea. La Mai ales crupea. Uită-te la imagini, se vede că nu sunt pline. Compară cu fotografia de dedesupt (după ce au fiert). Dacă le umpli prea mult CRAPĂ. Inevitabil. 
  14. Leagă la capete, împreună sau separat şi pune deoparte până le faci pe toate.
  15. Spală-le pe rând într-un lighean cu apă rece.
  16. Pune o oală largă pe foc cu apă şi pune pe rând câte 2-3 urci la fiert
  17. Evident sunt destul de multe. Eu fierb bine câte urci vreau să mănânc imediat ( 2-3-4, 5, 6....) . Se fierb cam 25-30 minute. Restul le umflu (las 15 minute la fiert) le răcesc şi le pun ori în frigider ori la congelator. Multe le dăm cadou. :) Când le scoţi din congelator nu le pune îngheţate la fiert, lasă-le să se dezgheţe de seara şi apoi le fierb doar 10 minute.


    Am uitat să spun de ficat. Mulţumesc, Alina, pentru observaţie. Apreciez foarte mult.

    Ficatul se fierbe in jur de 10 minute. Nu mai mult că se sfarâmă foarte repede. Se taie mărunt şi se pune peste orez, adică se amestecă toate împreună. Ficatul de pui este mult mai uşor de curăţat decât ficatul de porc. Nu conţine "vinişoare" (vase capilare) ca la cel de porc aşa că nu mai trebuie să stai să-l cureţi. "Vinişoarele" trebuiesc scoase din fiecare bucăţică de ficat de porc pentru că riscă să crape urca prin fierbere. 
Menţiuni:  
Dacă vrei ceva şi mai deosebit după ce le-ai fiert poţi să le pui pe grătar sau în tigaie cu ulei la prăjit. Multi zic ca nu e sanatos, dar ce e sanatos? Sa fim seriosi, doar nu mancam in fiecare zi. Totusi, nu prea fac niciodată în tigaie. Dar pe grătar de câte ori pot. Yum Yum Yum.
Cum am precizat: nu e aşa de greu dar e destul de lung procedeul. Nu mai lung ca la sarmale oricum. Eu zic că merită.
Mulţi dintre voi vor rămâne un pic dezgustaţi poate. Hmm. Se vede că nu aţi mîncat niciodată o asemenea bunătate!

**
Daca ai apreciat ori ti-a fost de folos, TE ROG da un like, share, lasa un comment (engleza-i la putere - romgleza. :P) sau alatura-te la fomidabila pagina de Facebook. O gasesti tu pe undeva pe aici. Se plimba aiurea. Nu stiu ce-i cu ea. :)
Daca nu ai observatsunt doua meniuri SUS pline cu fel de fel de retete.
Cand cauti ceva pe blog, foloseste diacitrice (ă, â, î, ș, ț). Daca nu gasesti ce te intereseaza, incearca o combinatie de cuvinte cu si fara diacritice: varză varza, roșii rosii, brânza branza, curăţă maţe chişcă curata mate chisca.
Nu uita sa ma urmaresti sau sa-mi citesti cartile pe Amazon.
Multumesc, om cu suflet! Pe data viitoare.

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii