Plante aromatice de balcon


Da, bănuiesc că majoritatea persoanelor au plante/flori de balcon, sau/şi de apartament. 
Eu... hmm..., am mai mult ierburi/plante aromatice: lobodă, pătrunjel, coriandru, cimbru, mentă, busuioc, mărar, etc... de asemenea am şi ceapă şi usturoi pentru foi. Ador să am mereu la dispoziţie ierburi proaspete, fără să mă deplasez. Nu-ţi surâde ideea? În Italia aşa de mult mi-a lipsit mărarul să-mi venea să plâng. Am însămânţat de vreo 5 ori şi nu mi-a ieşit. Apoi, dintr-odată am văzut o planticică fragilă şi am simţit o bucurie incredibilă. Şi când mă gândesc că nu-mi plăcea deloc mărarul înainte să plec... . 
Te-ai gândit vreodată să semeni câte ceva în recipiente varie? Nu numai cei de la ţară pot să aibă pătrunjel verde la orice oră din zi şi din noapte. 
Iată cum se face: 
-- Nu ai nevoie de ghivece scumpe, doar de pământ şi seminţe. Apelezi la ghivece improvizate: cutii de la îngheţată, iaurt, etc. Un sac de pământ de vreo 5 kg costă vreo 6 lei. Parcă, nu-mi amintesc precis. Îţi ajunge pentru o groază de ghivece. Păstrez sacul închis ermetic pentru o altă folosinţă. Mie îmi ţine un sac vreo 3 ani.
-- Acum este momentul cel mai propice să semeni pătrunjel, de ex., dar şi alte verdeţuri. Însămânţezi acum şi ai planta verde TOT anul, dacă ai grijă de ea. Nu este deloc greu şi nici nu presupune cunoştinţe de agricultură. Cumperi un sac de pământ, plicuri de seminţe, prepari ghivecele.
-- Ghivecele trebuiesc găurite pe fund. Cu un cui merge super. Câteva găuri, 3-5 sunt deajuns. Operaţia asta se face pentru ca apa să nu stagneze (dacă pui prea multă putrezesc seminţele/rădăcinile).
-- Pui pământ - cam 10 cm, semeni seminţele. Nu foarte multe. 10-20 sunt deajuns. Nu cumva să pui un plic întreg într-un ghiveci. Decât dacă-i imens. Dar ce vei face cu atâtea plante? Nu ai nevoie! După ce ai pus câteva seminţe mai adaugi un strat de pământ de circa 3-5 cm. Depinde de ce anume ai semănat. Scrie pe plic de obicei.

-- Apoi pui o farfurie sub ghiveci. Asta nu trebuie să fie găurită/spartă; se pune ca să reţină apa şi să nu distrugă suprafaţa pe care stă.
-- După ce ai pregătit tot, pui puţină apă. Încet. Cam 1/2 de cană.
-- Şi apoi le expui (ghivecele) la soare. Chiar şi-ntr-un colţ e ok, numai să ajungă soarele, măcar din când în când, la ghiveci. E fundamental. Unele plante nu iubesc lumina soarelui directă (scrie pe plic). Eu le ţin mai toate la soare. Menta nu-i pretenţioasă deloc şi se înmulţeşte teribil. Eu am avut o plantă verde toată iarna. (am ţinut-o-n casă, lângă calorifer).
Eu am pus şi ceapă pentru că a făcut rădăcini şi nu voiam să o arunc. La fel şi usturoiul. 5-6 căţei= 5-6 plante cu foi, îţi pot prinde foarte bine.
-- Le uzi ori de câte ori este necesar. Dacă-i mult soare au nevoie de apă în fiecare zi. Jumate de cană. Nu uita să le uzi că se ususcă şi-i păcat. Cum ai grijă de flori, ai grijă şi de plante. Nu-i nimic deosebit. Ba... florile necesită de multă muncă şi îngrijire. Nu şi aceste plante. Le pui şi le uzi, atât.

Ca îngrăşământ, dacă pământul e slab, eu pun zaţ de cafea. FĂRĂ ZAHĂR şi altele!!! Nu 3-6 în 1! Zaţul se pune în interior, deci înainte de a semăna. Amesteci zaţ cu pământ şi apoi îl pui în ghiveci. Stratul de la suprafaţă să fie pământ simplu. Altfel nasc musculiţe, pe care eu le detest.

Nu arată cine ştie ce, dar sunt foarte folositoare/practice/comode. Eu nu-s fixată cu estetica, deşi mi-ar plăcea să fie frumos/perfect, GUSTUL este esenţial.


Trimiteți un comentariu

0 Comentarii