Ultimele postări
Loading...
Monday, 24 June 2013

Salată de paste cu ton

Absolut DE ÎNCERCAT; ca şi cealaltă variantă (paste cu ciuperci). Dacă nu guşti, nu ştii/nu crezi. Atât pot să spun.

Grad de dificultate: redus
Timp de preparare: 10-12 minute
Porţii: 3

Ingrediente
  1. 300 g paste scurte, de care ai (fusilli/elice, farfalline/fluturaşi, sunt cele mai indicate. Eu pun de care am la îndemână; în acest caz "gnocchetti")
  2. 1 cutie de ton (100 g) în ulei sau natural, nu contează
  3. 3 linguri de boabe de porumb
  4. 1 lingură capere/capperi (poţi pune măsline natur în loc. Dacă nu-ţi plac caperele. Eu le ador!!!)
  5. Opţional:  mărar verde. Eu nu am pus
  6. sare după gust (1/2 linguriţă) Ai grijă că tonul poate să fie deja sărat.
  7. Dacă conserva de ton nu are ulei, pune 4 linguri ulei de măsline (sau de care ai, dar uleiul de măsline este cel mai indicat)
  8. Opţional, dar foarte indicat: 1 vârf de cuţit de boia de ardei iute
  9. La final am pus şi ceapă verde, dar nu este obligatoriu (a fost un experiment. Ăsta-i unul dintre marile avantaje de a nu fi cuplat: pot să mănânc ceapă şi usturoi oricând am chef), sunt excelente şi fără
Mod de preparare
  1. Pune apa la fiert şi numai când dă în clocot adaugă pastele lăsându-le circa 7-9 minute. Mie îmi plac „al dente” deci le las cam 5-6 minute (depinde de ce fel de paste sunt).
  2. Scurge pastele, lasă-le să se răcească sau trece-le printr-un jet de apă rece
  3. Pune tonul, porumbul, caperele, sarea, pastele într-un bol mai mărişor (să ai spaţiu pentru amestecat) şi sunt gata
Menţiuni
  • Optimă idee pentru un picnic la iarbă verde, sau pentru petreceri cu servire la bufet /self service. O poţi găti cu câteva ore înainte

    Dacă-ţi place şi ţi-am dat o idee, un like la pagina Facebook (click) este echivalent cu Mulţumesc şi-mă dă curaj să merg mai departe.

0 comentarii:

Post a Comment

RESPECT este cuvântul de ordine. Aroganța/grandomania, insultele de orice gen, comentariile care NU sunt la obiect nu au ce căuta pe această pagină. Dedic trup şi suflet reţetelor, de aceea orice iniţiativă (like, share, comment) este apreciată. Mulţumesc. O viaţă delicioasă îţi doresc. Ps. În caz de nu vezi publicat comentariul tău (1-3 zile), este pentru că nu am acces la internet.

 
Toggle Footer