Supă de roșii cu praz, orez

Toată lumea zice că această rețetă (variante) este bună mai ales vara pentru că-i răcoritoare. Sincer?! O prefer toamna, când roșiile sunt autohtone. Și dacă-i fierbinte (și mai ales picantă) îți încălzește nasul și spiritul instant.
Optimă retetă pentru vegani/vegetarieni, celiaci (de post, evident). Grozavă în diete detoxifiante.

Grad de dificultate: redus
Timp de preparare: 30 min
Porţii: 2

Ingrediente
  1. 10 roșii mature mai micuțe (sau 5 medii)
  2. 1 bucată de praz (100 g)
  3. 1/2 ardei gras/gogoșar/capia
  4. 1 cană apă (200 ml )
  5. 1 căniță de orez (50 g), paste sau 2 cartofi. Ai grijă că orezul și pastele își dublează volumul la fiert. Nu exagera. Eu am făcut-o mai groasă pentru că am avut un oaspete ce mi-a cerut așa
  6. sare după gust (circa 1 linguriță)
  7. 3 linguri ulei
  8. 1 ardei iute (eu am pus 2)
    Opţional: cimbru (1/2 linguriță) leuștean/mărar. Eu am pus cimbru
Mod de preparare
  1. Curăţă, spală şi taie mărunt prazul/ardeiul (eu le-am dat pe răzătoare, așa mi-a venit). Pune la călit în ulei (foc slab) vreme de 3-5 min
  2. Spală roșiile, taie-le în două (uită-te la imagini) și dă-le pe răzătoarea mare Ca să le elimini pielița. Iei o parte în mână și o presez partea moale împotriva răzătoarei, având grijă să-ți rămână doar pielița de la roșii și unghiile :D. Procedeul cu roșiile opărite nu-mi place. Mi se pare prea mult de lucru. Operația asta mi s-a părut mai practică. ATENȚIE să nu-ți razi unghiuțele! Pe bune.
  3. Pune-le în oală, amestecă și lasă vreo 3 min
  4. Toarnă apa/supa, amestecă și lasă să fiarbă vreo 10 min
  5. Adaugi orezul și lași să fiarbă la foc domol alte 10 min
  6. După care adaugi sarea şi cimbrul/ leuşteanul. Verifică de gust şi e gata.
Menţiuni
  • Delicioasă şi detoxifiantă. Servește fierbinte având grijă că orezul își dublează volumul.
  • Dacă-ţi place (şi ţi-am dat o idee) orice iniţiativă: un like/share la pagina Facebook (click şi vei găsi mult mai multe fotografii), un vot (în dreapta sus) este echivalent cu Mulţumesc.

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii