Salată ştevie, mere, nuci, seminte

Iubesc primăvara cu toate verdeţurile ei. Şi ador salatele în orice combinaţie posibilă.
Această reţetă este gluten free, de post, deci, pentru celiaci, vegani/vegetarieni, diabetici şi pentru cine este la dietă!
Proaspătă, lejeră şi foarte hrănitoare. Dulce-acrişoară.
Ştevia este diuretică (detoxifică), bogată în, calciu, magneziu, potasiu, vitamina C, fier. Este şi foarte hrănitoare.

Grad de dificultate: niciunul
Timp de preparare: 10 min
Porţii: 2

Ingrediente
  1. 1 legătură de ştevie, dacă-i posibil mai „tinerică” decât a mea. Are un gust mai delicat dacă frunzele sunt mai mici/tinere. Mie îmi place şi aşa
  2. câteva frunze de salată – opţional
  3. 1/2 măr de care ai, al meu era dulceag
  4. 1 lingură seminţe susan+in,
  5. miezul a 4 nuci
  6. 1 lingură sos de soia sau oţet balsamic
  7. 2 linguri ulei de măsline
  8. 1/2 linguriţă boia de ardei iute
  9. sare după gust

Mod de preparare
  1. Spală ştevia, salata, mărul
  2. Pune miezul de nuci la prăjit puţin (1 minut circa). Opreşte focul şi adaugă seminţele de in/susan. Acoperă cu un capac, altfel vor sări în toată casa.
  3. Nu este obligatoriu să le prăjeşti, dar conferă salatei o aromă UNICĂ.
  4. Taie, sau rupe cu mâna, ştevia, salata, pun-le într-un bol mai măricel
  5. Taie mărul cuburi, sau rade-l la răzătoare, pune-l peset ştevie
  6. Adaugă miezul de nucă mărunţi şi seminţele, uleiul, sosul de soia, sarea, boiaua de ardei. Amestecă şi serveşte cu mare poftă.
Menţiuni
  • Serveşte pe post de garnitură sau ca o masă completă, cum fac eu. Delicioasă!!!
  • Dacă aş fi avut nişte lobodă, ar fi mers perfect. Dar am lăsat-o pe balcon şi mi-au mâncat-o păsărelele!! :D
  • Pentru o alte versiune de salate vezi secţiunea (prima bară meniu, dreapta) SALATE (sunt o sumedenie).
  • Dacă-ţi place (şi ţi-am dat o idee) un like la pagina Facebook (click) este echivalent cu Mulţumesc.

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii