Plăcinte cu dovleac și nucă de cocos

E toamnă, se apropie sărbătoarea de Halloowen și vreau să propun această idee deosebit de aromată. Mi-a venit pe când mă gândeam ce naiba să fac cu foile de plăcintă pe care le-am luat din greșeală (voiam să iau foitaj).
Simple, practice, aromate/parfumate și tare bune.

Grad de dificultate: redus
Timp de preparare: 35-45 min
Porţii: 12 plăcinte

Ingrediente
  1. 6 foi de plăcinte (sau după preferințe)
  2. 200 g de dovleac
  3. 3 linguri de nucă de cocos
  4. 1 lingură zahăr. Atenție căci dovleacul este destul de dulce (după părerea mea)
  5. 1 lingură de ulei (floarea soarelui) pentru uns foile
  6. opțional: 1 lingură de mac/in
Mod de preparare
  1. Curăță de coajă dovleacul, taie-l cuburi și pune-l la fiert vreme de circa 15 min (1 cană de apă, foc rapid, recipientul acoperit). Lasă să se răcească puțin. În alternativă îl poți pune crud (cum am făcut aici, ras pe răzătoarea mare)
  2. Taie foia de plăcintă în două, unge-o bine cu ulei (folosindu-te de o pensulă)
  3. Așa cum am zis, după ce s-a răcit dovleacul, ia câte două linguri (de dovleac), așează pe foie (la mijloc), adaugă un pic de zahăr, nucă de cocos și mac, rulează (îndoind înăuntru capetele) și așează pe o tavă tapetată cu hârtie de copt, dă la cuptor (pe gaz, treapta din mijloc, foc mediu= 200°) vreme de 15 min. Se coc destul de repede.
Menţiuni
  • Dacă-ţi place (şi ţi-am dat o idee) orice inițiativă: un like/share la postări sau pagina Facebook (click şi vei găsi mult mai multe fotografii), un vot (în dreapta sus) (sau un mic comentariu la obiect) este echivalent cu Mulţumesc.
  • O altă rețetă asemănătoare, dar cu foitaj, găsești aici: Plăcintă dovleac

Trimiteți un comentariu

2 Comentarii

RESPECT este cuvântul de ordine. Aroganța/grandomania, insultele de orice gen, comentariile care NU sunt la obiect nu au ce căuta pe această pagină. Dedic trup şi suflet reţetelor, de aceea orice iniţiativă pozitivă (like, share, comment) este apreciată. Mulţumesc. O viaţă delicioasă îţi doresc. Ps. În caz de nu vezi publicat comentariul tău (1-3 zile), este pentru că nu am acces la internet.