Supă de cartofi cu usturoi

Nu-s mare amatoare de supe, se știe, dar e toamnă și e frig (brrrrrrr)... nu știu cum să mă-ncălzesc. De aceea am încercat o nouă combinație de savori. Picantă (sau nu, depinde) lejeră/delicată, vesel colorată, parfumată și delicioasă.
Rețetă de post, optimă pentru celiaci, vegani/vegetarieni, diabetici.

Grad de dificultate: redus
Timp de preparare: 30 min
Porţii: 2-3
Ingrediente
  1. 12 căței de usturoi (nu-ți fă probleme, nu vei avea probleme cu respirația. Poți pupa pe cine vrei :p)
  2. 2 cartofi
  3. 1 ceapă galbenă (mărime medie)
  4. 1 bucată de praz (50 g) bune și frunzele
  5. 1/2 ardei gras/gogoșar/capia (dacă-i posibil să fie roșu, pentru culoare)
  6. 2 căni apă (200 ml una) sau supă
  7. 2 ardei iuți (sau după gust)
  8. 1 crenguță de cimbru uscat/verde
  9. 3 linguri ulei
  10. sare după gust
  11. Opțional: 1 crenguță pătrunjel și/sau leuștean (eu am pus din ambele câte un pic)
Mod de preparare
  1. Curăță cățeii de usturoi; taie-i mărunt
  2. Curăță, spală și taie ceapa cum poftești (cuburi,julienne, etc)
  3. Spală şi taie prazul ardeii (iuți/gras)
  4. Pune uleiul la încălzit într-o oală/cratiță, adaugă usturoiul tocat, lasă 2-3 min la călit (foc slab)
  5. Adaugă ceapa, prazul, ardeii, lasă alte 3 min, amestecă constant să nu se prindă/ardă
  6. Adaugă apa/supa
  7. Curăță, spală și taie cartofii cuburi mici și pune-i în oală/cratiță
  8. Adaugă crenguța de cimbru, sarea, acoperă și lasă să fiarbă la foc redus vreme de 25 min
  9. Porționează și împresoară deasupra leuștean/pătrunjel tocat foarte mărunt
  10. Dacă nu ești vegan, poți adăuga o lingură de iaurt în farfurie. Optimă combinație.
Menţiuni
  • Servește cu crostini/pâine cu măsline făcută-n casă sau cu orice poftești tu.
  • NU, nu-ți transformă respirația-n într-o flacără mortală. Chiar deloc. Usturoiul își pierde mirosul prin prăjire/fierbere.
  • Încălzește instant fie corpul/nasul cât și sufletul/moralul. Recomand cu căldură, mai ales în zilele aceste ploioase și triste (dar nu numai). O supă de genul este oricând pe placul corpului tău.  
  • Dacă-ţi place (şi ţi-am dat o idee) orice inițiativă: un like/share la postări sau pagina Facebook (click şi vei găsi mult mai multe fotografii), un vot (în dreapta sus) (sau un mic comentariu la obiect) este echivalent cu Mulţumesc.

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii